Miracolul meu de Craciun

Se spune ca de Craciun se petrec miracole si incepind cu noaptea de 24 decembrie, timp de 12 nopti se deschid cerurile si divinul este mai aproape de noi. Traim timpuri cand foarte multi dintre noi citim, exploram, experimentam, participam la conferinte, workshop-uri, calatorim, descoperim, meditam, ne rugam, facem yoga, scriem in jurnale, coloram ….pentru ca vrem sa fim zen, sa ne simtim bine, sa fim fericiti.

MIRACOL-CRACIUN

Daca citesti aceste randuri, cu siguranta te regasesti in cele de mai sus si ai ales deja o cale sau alta. In ceea ce ma priveste, in ultimii ani am trecut prin diverse etape si am incercat majoritatea cailor enumerate. Zilele astea imi cumpar creioane colorate si colorez cartea recent achizitionata, pentru ca lista sa-mi fie completa 🙂

Mai in gluma mai in serios, cu totii am inceput sa ne acordam spatiu si timp pentru a creste si a evolua pentru a putea merge mai departe. Ceea ce cred insa ca reprezinta un detaliu important este cum integram dezvoltarea personala si spirituala in planul vietii de zi cu zi. La ce bun sa respecti milimetric cerintele postului de Craciun si sa fii prezent la toate slujbele de la biserica, daca in viata de zi cu zi refuzi cu obstinatie sa fii bun, jignesti si uiti sa-ti ceri iertare sau pur si simplu ignori sau faci rau semenilor tai.

In ultimele luni, am decis sa ma predau propriei VIETI si sa privesc fiecare intilnire sau intimplare cu ochii unui copil care nu stie solutia insa doreste sa afle rezolvarea, care are situatii noi la care nu mai functioneaza solutiile vechi, care face tot ce simte ca e posibil si spera din tot sufletul ca Universul ii va da rezolvarea potrivita. Chiar daca am avasant semnificativ in propriul proces de autocunoastere, am inca multe situatii la care raspunsul este pur si simplu “nu stiu, habar n-am”. Iata si motivul pentru care VIATA a decis recent sa ma surprinda.

Noiembrie, 2015. Zi de duminica, zi de sarbatoare – Mihail si Gavril. O privesc pe matusa mea in ochi si incerc sa gasesc o cale de comunicare. Ii vorbesc insa nu-mi poate raspunde. Incerc sa-i dau apa insa nu o poate inghiti. De fapt,  nu poate inghiti nimic, nici mancare, nici medicamente. Cu cateva zile inainte a luat o decizie – sa spuna “la revedere” vietii, de parca noi oamenii avem dreptul sa spunem cand vrem sa venim si cand vrem sa plecam. Ea luase o decizie pe care o comunicase propriului cortex… iar corpul a ascultat-o. O priveam acceptind ca situatia e ireversibila, de parca eu atotstiutoarea puteam stii care este adevarul. Exista momente in viata cand cuvintele nu mai au sens, cand nimic din ceea ce credem ca stim nu mai are sens, cand doar ceva nou poate genera un altfel de raspuns. Mi-am reamintit ca sunt pe un drum ce poarta un nume, un drum pe care Rumi mi l-a descris in poeziile sale si caruia psihoterapeutul John Wellwood i-a dat un nume “Calatoria inimii“. Am facut cel mai simplu gest din lume – am imbratisat-o si i-am spus ca o iubesc, pret de cateva ore. Un gest de la inima la inima.

Au urmat saptamini de tratamente si supraveghere medicala, sub supravegherea unor medici pentru care profesia inseamna cu adevarat vocatie si carora le spun “multumesc din inima”. Pentru mine si familia mea, a fost un timp in care ne-am intrebat ce va urma si cum va arata drumul inainte, un timp de descoperiri si importante lectii de viata.

Decembrie, 2015. A doua zi de Craciun. Intru in camera si o vad zambind. Ma intimpina plina de caldura si prietenie. “Iata ce musafir dragutz am astazi”. Ne imbratisam si stam de vorba, aproape 3 ore. “Nu-mi mai amintesc nimic din tot ce am trait in ultimele luni, in afara de un singur lucru: ca m-ai imbratisat, sarutat si iubit”, mi-a spus ea la un moment dat. Am simtit o bucurie imensa, greu de descris in cuvinte. Intilnirea cu VIATA – VidaCita insemna deschiderea spre adevaratele miracole.

miracle3Astazi stiu ca energia iubirii este imensa si darurile pe care le putem face cu totii celor din jur sunt nepretuite si la indemina tuturor. Timpul nostru, cuvintele frumoase spuse din inima, imbratisarile oferite celor care au nevoie de caldura (BTW – la categoria asta se incadreaza cam toata lumea) sunt adevaratele comori ale Vietii. Pentru a le putea accesa si impartasi este important sa parcurgem drumul devenirii noastre, procesul de INDIVIDUARE cum spunea G.C. Jung sau sa ajungem la INTEGRITATE cum spune Stefanno d’Anna in “Scoala zeilor” , sa ne cunoastem cu adevarat si sa ajungem in sfarsit ACASA.

Astazi cred cu adevarat ca doar cu credinta in Divinitate putem gasi CALEA PERSONALA si indiferent de situatii si provocari este important sa raspundem cu IUBIRE.